Klaus Iohannis a fost decorat de noul ministru al Apărării: Acum un sfert de oră am aflat ce aveți de gând
by Lucian Negrea, ReporterPreședintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit, din partea Ministerului Apărării Naționale, vineri, 29 noiembrie, la Palatul Cotroceni, în cadrul ceremoniei de decorare a unor cadre militare și personal civil cu prilejul Zilei Naționale a României, distincția „Emblema de Onoare a Armatei României”.
”Vă prezentăm în continuare transcrierea alocuțiunii susținute de Președintele României la primirea distincției:
Domnule ministru,
Onorată asistență,
Sunt emoționat. Nu pot să spun că sunt surprins, am aflat acum un sfert de oră ce aveți de gând.
Vedeți, în statul român există diverse relații, corelații, colaborări, dar, după părerea mea, din experiența unui mandat de Președinte, cea mai specială relație – și cred că și cea mai importantă pentru existența statului național – este relația dintre Președinte și forțele armate ale României.
Din acest motiv, am încercat – și dumneavoastră veți evalua în timp dacă am reușit – să construiesc o relație de încredere, o relație de respect reciproc și o relație care permite ridicarea nivelului de securitate națională la un stadiu superior, care garantează tuturor românilor că statul îi protejează în acest sens adevărat, de protecție a identității naționale.
Cred că am făcut împreună câteva progrese. Cred că am reușit împreună să facem pași decisivi în această direcție. Mă gândesc la Strategia de Apărare, la alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, la diferitele construcții pe care le-am realizat împreună cu aliații și partenerii în cadrul NATO. Faptul că în NATO suntem nu doar acceptați, ci respectați și considerați un furnizor de securitate.
Toate acestea ni se datorează nouă împreună. Eu singur n-aș fi reușit mare lucru în acest domeniu, iar dumneavoastră fără Președinte probabil nu ați fi ajuns la acest grad de colaborare și implementare a proiectelor.
În acest sens, primesc această distincție, domnule ministru, în numele tuturor membrilor forțelor armate ale României, cu mare respect și cu mulțumire.”, a spus Klaus Iohannis.