Autoritățile din Sudan au dizolvat partidul fostului președinte Omar al-Bashir
by Denisa MironGuvernul de tranziție instalat în Sudan a aprobat o lege care dizolvă Partidul Congresului Național al fostului președinte Omar al-Bashir, ce a guvernat statul african din 1989 până la demiterea sa în urma mișcării de protest din luna aprilie, relatează site-ul postului BBC preluat de agerpres.
Complementar legii care dizolvă formațiunea politică Partidul Congresului Național, autoritățile au abrogat o lege care permitea monitorizarea și reglementarea comportamentului femeilor din Sudan. Ambele măsuri vin ca răspuns solicitărilor transmise prin intermediul mișcării de protest menite să anihileze regimul președintelui Bashir, aflat la șefia statului vreme de trei decenii consecutive.
Sudanul este guvernat în acest moment de un consiliu comun format din reprezentanți ai armatei și ai societății civile și de un cabinet condus de premierul Abdalla Hamdok.
Dizolvarea partidului politic de către autorități va permite acestora preluarea activelor deținute de formațiune, demers stipulat de decretul aferent măsurii legislative.