Alexandru Burghiu, Termoenergetica: Toate avariile inregistrate in mai multe zone ale Capitalei au fost remediate
Directorul general al Companiei municipale Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a declarat vineri ca au fost remediate toate avariile constatate in mai multe sectoare al Capitalei.
"In momentul de fata, tot ce avem inregistrat e remediat. Am remediat Apusului, Grozavesti, Aviatorilor, am finalizat si lucrarea din Fundeni, este in momentul de fata in faza de incarcare, practic se re-umple reteaua incat agentul termic sa ajunga la consumator, speram sa nu dureze foarte mult. E un tronson, din fericire, scurt de magistrala, astfel incat in termenul cel mai scurt sa intram in functionare. Am avut un decalaj pentru ca, odata ce am sapat, am gasit cabluri de tensiune ale ENEL, a trebuit sa ii apelam sa vina se devieze traseul, astfel incat sa putem realiza sapatura", a precizat Burghiu, la Comandamentul privind modul de gestionare si masurile ce urmeaza a fi implementate in perioada imediat urmatoare pentru asigurarea furnizarii agentului termic in Capitala.
In context, el a mentionat ca, potrivit legislatiei in vigoare, fiecare spital are obligatia sa-si asigure sisteme alternative pentru alimentarea cu energie termica si electrica, iar cele doua spitale - Fundeni si Colentina - unde s-au inregistrat avarii, nu se afla in subordinea municipalitatii.
"Spitalele au ramas fara apa calda si caldura, dar exista o prevedere legala care spune ca orice unitate spitaliceasca are obligatia de a asigura surse alternative atat pentru apa calda, cat si pentru caldura. Aceste spitale nu sunt in subordinea Primariei Capitalei, asa cum in mod eronat se arunca in spatiul public. Cata vreme eu, ca manager de spital, stiu ca sunt racordat la o retea de 52 de ani, eu cred ca ar trebui sa-mi iau toate masurile astfel incat acei pacienti sa nu sufere. A venit Ministerul Sanatatii si a spus sa luam masuri de urgenta, in conditiile in care culpa este comuna, daca este sa fim realisti - nici dumnealor nu au facut si nici noi, intr-adevar, nu am putut sa facem in trei ani", a afirmat Burghiu.
El a mai precizat ca va fi inceput un program de inlocuire a tronsoanelor de conducte afectate.
Citeste si:
Efectele falimentului RADET. Ce trebuie sa faca Primaria si Guvernul?
"Practic, incepand cu sistarea agentului termic catre municipiul Bucuresti, vom incepe un program de inlocuire, magistrala cu magistrala, a tuturor zonelor afectate, tot ceea ce inseamna goliri, vane, aerisiri, astfel incat sa ducem la o diminuare a acestor avarii. Tinem cont de faptul ca zonele cele mai afectate sunt zonele de sub trape si de sub canale, exact acolo unde vom interveni", a subliniat directorul general.
La randul sau, presedintele Sindicatului liber RADET, Ioana Stoica, s-a referit la proiectul de modificare a Legii 325/2006 a termoficarii, care este "blocat" in Parlament de peste zece ani.
"Pana acum trei ani, politicul nu a facut nimic. Nu i-a interesat de populatie, nu i-a interesat de o societate care trebuia sa aiba tot sprijinul politic, sa inlocuiasca conductele la termen, sa vina cu proceduri legale si in avantajul tuturor salariatilor si a cetatenilor. Adica sa ai o lege care sa iti permita, daca ai o avarie, sa intervii atunci in regim de urgenta ca sa poti sa izolezi si sa dai drumul la apa cat mai repede la cetateni (...), in conditiile in care RADET este un serviciu vital populatiei", a afirmat Stoica.
Potrivit directorului general al Termoenergetica, in cursul zilei de vineri urmeaza sa fie semnat contractul de delegare a serviciului public de termoficare intre Primaria Capitalei si Termoenergetica si se incheie preluarea angajatilor de la RADET, urmand sa primeasca si licenta de la ANRE.
Citeste si:
Bilantul celor 3 ani de mandat ai primarului Capitalei, Gabriela Firea
"Incepand cu data de 1 (n.r. - decembrie) intram in noua companie. 85% dintre salariati pana ieri semnasera contractul de angajare, astazi se ajunge la procentul de 100%. Astazi obtinem si licenta de la ANRE, deci suntem in grafic cu toate operatiunile, astfel incat sa nu avem sincope", a spus Burghiu.
In ce priveste investitiile din fonduri europene, oficialul Termoenergetica a spus ca este vorba de 176 de milioane de euro, bani ce vor fi folositi pentru inlocuirea a 202 kilometri de teava, din cele mai afectate zone din magistralele Capitalei.
"Este un program - 176 de milioane de euro - si priveste inlocuirea a 202 kilometri din cele mai afectate zone din magistralele municipiului Bucuresti, care insumeaza 987 de kilometri. Realitatea este ca s-au facut maximum 50 de kilometri pe an, in perioada comunismului. Odata ce se face accesarea fondurilor, urmeaza faza de proiectare. In momentul de fata sunt realizate studiile de fezabilitate, ele contin 80% din aceste proiecte. Urmeaza proiectarea care va duce in detaliu la tot ceea ce inseamna deviere, schimbare de directie, ce inseamna fiecare piesa, este o munca pe 202 km., deci vorbim de aproape un an de zile in care se va face si aceasta proiectare", a incheiat directorul general.
Citeste si:
Restrictii de trafic in Capitala pentru Ziua Nationala si EURO 2020