PSD acuză ”experimentele sociale” ale PNL în stabilirea salariului minim pe economie: Modelul propus, prin raportare la productivitatea muncii şi rata inflaţiei, va avea un impact negativ în societate
by News.roPSD a transmis, vineri, un comunicat de presă în care acuză ”experimente sociale” pe care le face PNL în stabilirea salariului minim pe economie şi afirmă că modelul propus, prin raportare la productivitatea muncii şi rata inflaţiei, ”va avea un impact negativ în societate”. În plus, social-democraţii susţin că eliminarea salariului minim diferenţiat în funcţie de studii ”este o abordare specifică regimurilor comuniste”, precizând că şase state din UE au salarii minime diferenţiate.
”PSD avertizează că modelul de calcul propus de PNL pentru stabilirea salariului minim pe economie, prin raportare la productivitatea muncii şi rata inflaţiei, va avea un puternic impact negativ în societate. Un astfel de experiment hazardat nu ar face decât să adâncească decalajele sociale şi să amplifice exodul forţei de muncă din România către alte state din Uniunea Europeană. PSD face apel la solidarizarea organizaţiilor sindicale din România pentru a apăra drepturile salariaţilor câştigate în guvernarea social-democrată şi pentru a determina Guvernul Orban să adopte soluţii echitabile şi europene în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim”, a transmis, vineri, PSD, printr-un comunicat de presă.
Potrivit social-democraţilor, ”modalitatea corectă, care e agreată la nivelul Uniunii Europene şi care oferă predictibilitate mediului de afaceri, este ca salariul minim să se raporteze la creşterea salariului mediu pe economie, astfel încât să se evite adâncirea decalajelor sociale dintre cei cu venituri mari şi cei cu venituri mici”.
”O astfel de abordare vine în întâmpinarea propunerilor pentru stabilirea unui salariu minim european, care să reprezinte un procent unic din salariul mediu înregistrat în fiecare stat membru. Acest concept se bucură deja de susţinerea unor lideri europeni, precum preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vice-preşedintele Comisiei Europene, Franz Timmermans, sau cancelarul German, Angela Merkel. PSD susţine ca România să se alăture statelor membre care susţin introducerea unui salariu minim european”, a mai transmis PSD.
Social-democraţii ”condamnă ferm intenţiile PNL de a desfiinţa salariul minim diferenţiat pentru angajaţi cu studii superioare”.
”Este o abordare specifică regimurilor comuniste care îşi propuneau eliminarea brutală a diferenţelor dintre intelectuali şi «proletariat». Efectul unei astfel de măsuri ar amplifica exodul din ţară al tinerilor absolvenţi de studii superioare”, a mai transmis PSD.
Potrivit comunicatului transmis, ”argumentul invocat de ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, că România ar fi singura ţară din lume în care există salarii minime diferenţiate este o mare minciună”.
”În Uniunea Europeană există şase state care au stabilit salarii minime diferenţiate după gradul de calificare. Este vorba de Franţa, Belgia, Ungaria, Slovacia, Estonia, şi Luxemburg. De asemenea, există în spaţiul Uniunii ţări care au stabilit salarii minime diferenţiate la nivel regional sau în funcţie de ramura de activitate”, au mai transmis reprezentanţii PSD.
Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a prezentat, marţi, trei scenarii avute în vedere pentru creşterea salariului minim, iar principala propunere este majorarea cu 7,2%, din ianuarie 2020, de la 2.080 de lei la 2.230 de lei.
PNL a anunţat, însă, că va renunţa la salariul minim diferenţiat în funcţie de studii.