Elevii unui liceu din Buzău, atrași să-și aleagă o meserie cu ajutorul unui elicopter
Ca să-şi poată reduce în următorii ani deficitul de personal, Ministerul Afacerilor Interne încearcă, prin metode inedite, să-i atragă pe liceeni către o carieră militară.
Un elicopter SMURD a aterizat în mijlocul elevilor la un centru de pregătire din Buzău, iar specialiştii în resurse umane le-au prezentat adolescenţilor beneficiile pe care le pot avea dacă aleg una din meseriile specifice ministerului.
Peste 120 de elevi de la licee din Buzău și Râmnicu Sărat au fost invitați la Centrul multifuncțional de pregătire Schengen din Buzău, pentru a li se prezintă oferta educațională a școlilor militare din subordinea ministerului afacerilor interne.
Elevii au rămas impresionați când la orizont și-a făcut apariția un elicopter SMURD. Tinerii l-au admirat de aproape și au urcat chiar și la bordul lui. Câțiva dintre elevi au fost convinși pe loc să urmeze o carieră în aviația militară: ”M-a pasionat elicopterul, tot ce are legătură cu aviația și chiar această activitate mă face să merg foarte mult pe această meserie."
Profesorii spun că o asemenea demonstrație este mult mai apreciată de către tineri decât sfaturile teoretice pe care le primesc la ore.
Mihaela Miron, profesor: ”Pentru ei e foarte important, pentru că școală nu are oportunitatea de a le oferi activități practice, concret, mai mult teorie, iar lucrurile astea care îi pun în contact cu realitatea sunt de mare importanță pentru viitorul lor. "
Direcția de aviație a Ministerului de Interne vrea că prin aceste activități să-i atragă pe adolescenți spre o meserie la înălțime.
Lt. col. Ana Maria Enciu, șef Departament Resurse Umane: ”Am venit astăzi în rândul elevilor liceelor din Buzău pentru a le oferi detalii cu privire la activitatea, la modul în care e organizat inspectoratul general de aviație, rolul pe care îl are în MAI, precum și în rândul societății civile."
Chestor principal Ovidiu Macovei, dir. Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen: ”Intenția este de a aduce oameni prin internmediul instituțiilor de formare ale ministerului sau cele ce asigură pregătire pentru nevoile ministerului.”
În ultimii ani, Ministerul Afacerilor Interne s-a confruntat cu o criză acută de personal, iar angajarea din sursă externă, cu o pregătire minimă, nu a fost considerată întotdeauna o idee bună.
Sursa: Pro TV