USR: Prevenţia trebuie să devină o componentă strategică a sistemului public de sănătate
by Alexandra CruceruUniunea Salvaţi România (USR) consideră că prevenţia trebuie să devină o componentă strategică a sistemului public de sănătate, astfel încât România să nu mai fie pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea din cauze tratabile.
USR atrage atenţia că în ultimul raport al Comisiei Europene se arată că România are cea mai mare rată a mortalităţii din cauze tratabile din Uniunea Europeană, iar factorii principali sunt: consumul de alcool, fumatul şi obezitatea.
"Încă din primele luni de mandat, parlamentarii USR au depus proiecte de legi care să prevină cele mai frecvente boli care cauzează mortalitate în România: taxarea zaharurilor suplimentare din sucuri, limitarea conţinutului de acizi graşi trans-nesaturaţi în alimente, interzicerea reclamelor la ţigări în magazine, informare corectă despre medicamentele homeopate. Aceste proiecte au şi sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dat fiind că legi similare şi-au dovedit eficienţa în alte ţări din UE şi din lume", se arată într-un comunicat al USR transmis, vineri, AGERPRES.
USR susţine că, "pentru a însănătoşi un sistem de sănătate bolnav, accentul trebuie pus deopotrivă şi pe prevenţie.
"Mai mult de 40% din povara de boală din România, estimată în ani de viaţă sănătoasă pierduţi prin deces sau dizabilitate, este cauzată de factorii de risc corectabili. Aşadar, sunt necesare măsuri comprehensive, coordonate şi cost-eficiente pentru a ameliora impactul acestora asupra incidenţei bolilor non-comunicabile - boli respiratorii cronice, diabet zaharat, patologie cardio-vasculară şi cancer. Prevenţia trebuie să devină o componentă strategică a sistemului public de sănătate şi implică politici publice intersectoriale, secvenţiale şi coordonate. Presupune responsabilizarea comunităţii şi a autorităţilor privitor la prevenţia în sănătate. Există exemple de bune practici şi politici intervenţionale validate care trebuie replicate şi în România", afirmă senatorul USR Adrian Wiener, citat în comunicat.
El evidenţiază că e nevoie de o lege a prevenţiei care "să structureze o nouă arhitectură a responsabilităţii infrastructurii instituţionale, să dimensioneze resursa umană şi financiară pentru Planurile Naţionale de Control Integrat al bolilor cardiovasculare şi oncologice - principalele contributoare la mortalitatea şi morbiditatea din România".
"USR are soluţii pentru sistemul de sănătate din ţara noastră, mai este nevoie doar de o majoritate parlamentară responsabilă care să conştientizeze importanţa lor asupra sănătăţii fiecărui român", se mai arată în comunicat.
Speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană şi, deşi a crescut din anul 2000, rămâne cu aproape şase ani sub media UE, potrivit raportului Comisiei Europene privind sănătatea în UE, la capitolul dedicat României, publicat joi.
Referitor la România raportul mai constată că mortalitatea evitabilă rămâne ridicată, cheltuielile în ceea ce priveşte sănătatea au atins un nivel minim istoric şi sunt mult sub nivelul celor din oricare altă ţară din UE, iar deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic.