Caz şocant: Un tânăr de 19 ani a violat şi a omorât o femeie de 90 de ani, într-un sat din Cluj
by ZIUA NEWSUn tânăr de 19 ani, care a violat şi a omorât o femeie în vârstă de 90 de ani în satul Muncel din judeţul Cluj, a fost reţinut joi seara pentru 24 de ore de către procurori.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au declarat că tânărul reţinut joi seara va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
„Un tânăr de 19 ani fost reţinut joi seara pentru 24 de ore pentru viol consumat, omor consumat, furt şi tâlhărie, acesta fiind acuzat de uciderea unei femei de 90 de ani din satul Muncel. Va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă", au spus procurorii.
Surse judiciare au declarat că tânărul a ajutat-o de mai multe ori pe victimă la treburile casei, ţinând cont de vârsta sa înaintată, şi ar fi avut, se pare, un conflict cu aceasta.
„Victima prezenta urme de violenţă pe corp şi aşa a fost declanşată ancheta care a dus la identificarea autorului, acesta fiind audiat, joi, mai multe ore. Din primele informaţii rezultă că femeia ar fi fost strangulată", au spus sursele citate.