https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Nov2019/62095439.jpg
Getty

Pompier acuzat că a declanșat incendii de vegetație în Australia. „Este ultima trădare”

Un pompier voluntar din Australia a fost acuzat că a declanșat în mod deliberat incendii de vegetație, în contextul în care țara se confruntă de câteva luni cu o criză a incendiilor.

Polițiștii au arestat un băiat în vârstă de 19 ani, care ar fi provocat în mod intenționat șapte incendii în sudul orașului Sydney, relatează BBC.

Pompierii au descris acuzațiile drept „ultima trădare” a echipajelor care sunt deja sub o presiune imensă.

Șase persoane au murit și peste 650 de locuințe au fost distruse în incendiile de vegetație care au devastat coasta de est de la începutul lunii septembrie.

Serviciul de Pompieri Rural NSW din Australia este considerat unul dintre cele mai mari departamente voluntare de pompieri din lume. Majoritatea membrilor serviciului sunt voluntari, instruiți de personalul calificat.

„Pe parcursul ultimelor săptămâni, am văzut pompieri realizând imposibilul în cele mai dificile și periculoase condiții”, a declarant comisarul Shane Fitzsimmons.

„Colegii noștri vor fi pe bună dreptate nervoși că presupusele acțiuni ale unui individ pot pune în umbra reputația și munca atâtor oameni”, a adăugat comisarul.

Pompierul, văzut când ar fi declanșat incendiul de vegetație

Autoritățile au anunțat că investighează o creștere semnificativă a incendiilor, posibil declanșate deliberat, în zona Bega Valley, de la începutul lunii octombrie.

Marți, ofițerii au văzut un bărbat care stă în mașina sa în apropiere de un rău. La puțin timp, au văzut fum și o grămadă de iarbă și arbori în flăcări.

„Polițiștii îl acuză că a aprins focul și a părăsit zona, ca mai apoi să se întoarcă în calitate de pompier voluntar pentru a-l stinge”, a anunțat Poliția din New South Wales.

Bărbatul a fost arestat la scurt timp și va fi adus în fața justiției miercuri.

Peste 120 de incendii afectează în continuare statul. Oficialii au avertizat că situația s-ar putea înrăutăți drastic.

Sursa: BBC