Doi pietoni, din Rădăuți și Crucea, au fost accidentați de șoferi imprudenți în două cazuri separate ce au avut loc în aceeași zi
În cursul zilei de joi, 28 noiembrie, au avut loc două evenimente rutiere cu implicarea pietonilor.
Unul dintre ele s-a petrecut în comuna suceveană Crucea. În jurul orei 09:50, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 17B din localitatea menționată, un bărbat de 68 de ani din județul Bistrița Năsăud, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a accidentat grav o localnică de 55 de ani care circula în calitate de pieton pe partea stânga a drumului.
Femeia a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt caz a avut loc două ore mai devreme, în municipiul Rădăuți.
Astfel, un șofer de 63 de ani din orașul Milișăuți, a acroșat cu oglinda și accidentat ușor un adolescent de 15 ani din localitate, angajat în traversarea regulamentară a str. Putnei pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj.
Tânărul a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale, ce vor fi soluționate procedural.
loading...