https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201604/w295h180/media-146054798104891300.jpg
Foto: alde.ro

ALDE iese la rampă după afirmațiile lui Cătălin Predoiu: Orice decizie în domeniul justiției trebuie să se ia în Parlament

by

ALDE consideră că orice decizie privind domeniul justiției trebuie să se ia în Parlament, prin dezbatere parlamentară, în așa fel încât decizia care va rezulta să fie susținută de majoritatea membrilor Legislativului, după o serie de afirmații ale ministrului Justiției, Cătălin Predoiu.

„Am văzut o dezbatere intensă cu privire la secția specială pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați, tot felul de interpretări și de zvonuri aruncate în spațiul public. Atât eu, cât și ALDE considerăm că orice decizie privind domeniul justiției trebuie să se ia în Parlament, prin dezbatere parlamentară, în așa fel încât decizia care va rezulta să fie susținută de majoritatea membrilor Legislativului. Pentru a fi clar pentru toată lumea, ALDE nu și-a schimbat opinia cu privire la nevoia de a exista o structură eficientă, profesionistă în anchetarea magistraților care comit abuzuri sau infracțiuni”, a transmis senatorul ALDE Dorin Bădulescu.

„Este adevărat că există un proiect de lege care a trecut tacit, adică fără a fi dezbătut, de Camera Deputaților. Însă, dezbaterea proiectului inițiat de USR trebuie să aibă loc în comisiile de specialitate și în plenul Senatului, acolo unde să fie exprimate părerile pro și contra, dar și punctele de vedere ale actorilor din justiție. La rândul său, ministrul de Justiție a inițiat o consultare a asociațiilor și reprezentanților instituțiilor din justiție cu privire la secția specială. De observat că ministrul nu a întrebat doar dacă sunt sau nu de acord cu desființarea secției speciale, ci sunt oferite și o serie de alternative: se impune amendarea prevederilor legale prin care s-a înființat secția specială și dacă da, în ce sens anume? Toate aceste opinii ce vor fi exprimate de către reprezentanții magistraților trebuie să stea la baza discuțiilor din cadrul Legislativului, forul care trebuie să stabilească ce se va întâmpla cu această secție. Personal, am avut un punct de vedere de critica ferma pe tematica modului de înființare prin OUG a acestei secții și cred ca acum mai mult ca oricând rolul Parlamentului in aceasta materie este esențial”, mai consideră senatorul ALDE.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi, că nu este mulţumit de activitatea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) dar că nu a dorit să "interacţioneze" cu SIIJ pentru a nu lăsa impresia unei presiuni.

Cătălin Predoiu a anunțat că Ministerul Justiției cere Parlamentului prorogarea, până în 2021, prevederile privind pensionarea anticipată a magistraților.

Ministrul Justiției a mai declarat că abrogarea imediată a recursului compensatoriu, fără analiză, ar putea duce la „efecte colaterale mai severe decât cele din prezent” și că susține în Parlament„acele propuneri legislative care să conducă la abrogarea acestui tip de recurs compensatoriu și înlocuirea cu un sistem care să permită beneficiul unei astfel de măsuri în condițiile de control asupra aplicării legii și în condițiile în care nu punem în pericol siguranța publică”.