Traian Băsescu cere o OUG pentru judecarea Dosarului Revoluției: 'La fiecare proces trebuie să fie citați toți cei 5.000 de participanți'
by B1.roPrimul termen de judecată din Dosarul Revoluției are loc, vineri, la aproape 30 de ani de când dictatorul Nicolae Ceaușescu era îndepărtat de la putere și România era eliberată de comunism.
Peste 5.000 de persoane au fost citate de magistrații Curții Supreme, în dosarul în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității.
Vezi AICI mai multe detalii despre judecarea procesului Dosarului Revoluției
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că Guvernul României ar trebui să emită o OUG care să reglementeze modul în care se judecă Dosarul Revoluției, citarea a mii de persoane putând îngreuna foarte mult procesul.
"Așa este, însă nici nu putem ignora realitățile CPP. Judecătorii nu puteau încălca prevederile CPP să facă o citare parțială a celor care au reclamat și ar trebui ca acest proces să fie tratat special. Ar trebui emisă o OUG care să aibă în conținutul ei specificații privind modul în care se va proceda pentru că altfel la fiecare proces trebuie să fie citați toți cei 5.000 de participanți", a declarat Băsescu la România TV, potrivit stiripesurse.ro