PUBLIKA.MD
Perle de la Vladimir Voronin: Nu-i ajung bumbi la pidjac să pună znacioacele; Calul pe care stau îi mai mult tărcat. Despre cine este vorba
by PUBLIKA.MDÎn cadrul unei emisiuni televizate de la N4, fostul preşedinte Vladimir Voronin nu a renunţat la modul său de a vorbi "în perle". Vă propunem în continuare întregul arsenal de glume şi vorbe înaripate de la ex-preşedintele ţării.
Despre situaţia privind alegerea procurorului general
„Cum numai Maia Sandu a aprobat hotărârea de a schimba modalitatea de alegere a procurorului general, cum lui Dodon i s-au aprins paiele într-un loc şi peste noapte s-au înţeles cu democraţii”
„De ce fetişizăm noi această instituţie? Acordăm aşa un mare rol acestei instituţii. Şi nu mai Procuraturii generale, dar tuturor procurorilor, care sunt o sumedenie. Şi pensii de 20 de mii de lei. Parcă-s „şahtior” toţi aceşti procurori, mineri”, a spus Voronin.
Despre primarul Capitalei Ion Ceban
„Ceban va pronunţa mii de prostii. Ion Megafon va fi aşa cum este”.
Despre MAI şi Gheorghe Cavcaliuc
„În funcţia de ministrul de Interne în câteva luni de zile, să vrei să fii tu nu ştiu cu câte stele în toată fruntea şi în tot capul şi peste tot, nu faci nimic. Şi acolo este nevoie de o revoluţie, nu numai la procuratura generală. Toţi aceştia care la vârsta de 33 de ani au un iconostas mai mare ca la Brejnev, de ordine şi medalii. L-aţi văzut pe Cavcaliuc, nu-i ajung bumbi la pidjac să pună znacioacele celea acolo.”
Despre socialişti:
„Calul pe care stau socialiştii nu-i alb. El îi mai mult tărcat. Vedeţi că ei umblă ca acela în căldare. Moldovenii ştiu despre ce vorbesc eu”; „Dacă trebuie se culcă cu Năstase şi cu, izvinite, Maia Sandu. Dacă trebuie, peste noapte, el se culcă cu Diacov şi Filat. Dacă o să trebuiască, cu cine vrei şi cum vrei”.
Despre Guvernul Maia Sandu
„Nu ştiu dacă a meritat să fie compus în aşa situaţie nefirească. Niciun fel de logică în formarea acestui guvern nu am văzut. Doar să hotărască o singură problemă – Plahotniuc, alte scopuri nu au avut”.
Despre alianţa PSRM-PDM
„Noi revenim înapoi de unde am pornit bratvaua asta, care s-au înţeles încă demult, când Dodon sta în faţa lui Plahotniuc şi cerşea 700 de mii şi când Dodon sta în sală deputat şi când trecea Plahotniuc pe lângă el se scula în picioare pe poziţia „smirno”.
„Aţi auzit de vreun proiect legat de lupta anticorupţie, un proiect solid de să tremure toţi: şi cei care au luat, şi cei care nu au luat, şi cei care vor să ia bani de la cineva? Să îngheţe şi sângele. Începând de la Filip, în care curge zi şi noapte sânge românesc”.
„Eu nu cred că UE, SUA, Rusia pur şi simplu o să se şteagă şi o să se uite la chestia asta ce au făcut ei din capul lor democraţii cu socialiştii. Ei, în principiu, i-au trimis pe toţi. Să spun unde, ai să te superi, iar telespectatorii o să se bucure. I-au trimis şi în ruseşte, şi în moldoveneşte, şi pe englezeşte, departe”.
Despre demisii
„Am văzut multe demisii. Când eram preşedinte – nu. Şapte ani de zile a fost prim-ministru Vasile Tarlev. Dacă vreun ministru nu trăgea la plug cumsecade sau călca brazda, se luau măsuri şi-l dam într-o parte. Încă un proverb moldovenesc: Schimbarea nacialnicilor, bucuria nebunilor”.
Când era ea prim-ministru, stând alături cu Andrei Năstase, la Palatul Republicii când a împlinit 25 de ani Constituţia noastră, eu i-am spus: Vreau să discut cu voi, vă invit la discuţii pe tine şi pe Dna Sandu. Nu a venit niciunul.
La un moment dat, Voronin i-a reproşat moderatorului:
„Mata de ce te ţii aşa de mult de Maia Sandu pe tema aceasta, mai avem şi alţi druji, de exemplu, prietenul meu vechi Dunitru Diacov şi mulţi alţii.”
Despre criticile aduse de democraţi la adresa lui Vlad Plahotniuc
„De ce Daicov nu a fost înainte aşa de deştept, când era Plahotniuc aici? De ce acum s-a trezit? Diacov nu ţine minte că mulţumită lui Plahotniuc Partidul Democrat s-a întărit şi a venit în Parlament?
„Diacov şi oamenii trebuie să ţină minte că Diacov i-a trădat pe toţi. Uniunea Sovietică a trădat-o, fiind sobcor la Komsomolskaia Pravda, pe Lucinschi, care l-a adus din Moscova şi l-a făcut preşedinte de parlament, l-a trădat, pe Snegur l-a trădat şi pe noi de cât ori ne-a dat, „tuda-siuda”, cu minciunile lui”.
Despre activitatea CNA
„Îi iau, îl arestează, fac declaraţii, voi jurnaliştii: „bravo”, televizoarele crapă ecranele de noutăţi. Şi peste 72 de ore îi dă arest la domiciliu şi el stă acasă cu burta în sus, iar soţia îi pregăteşte delicatesuri. Au trecut 72 de ore şi el îmblă liber prin oraş, dă interviuri. Măi, cu ce ne jucăm noi?”
Despre Igor Dodon
„Nu-i preşedinte, dar şahmatist”